Skip to content

Ministrul Sebastian Burduja, vizită de lucru la Atena

În perioada 6-7 octombrie 2022, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a efectuat o vizită de lucru la Atena, însoțit de Eduard Mititelu, subsecretar de stat, și Ioan Istrate, consilier.

Sebastian Burduja s-a întâlnit cu Juhan Lepassaar, directorul general al Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică, al cărei sediu central este în Atena. Discuțiile au vizat potențialul României în cybersecurity, inclusiv prin Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică cu sediul la București și valoarea pe care o aduce pentru toata Uniunea Europeană, precum și posibilitățile de a susține companiile aflate la început de drum să implementeze cele mai bune practici de securitate încă din etapa de dezvoltare de produse.

În cursul zilei, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a participat la discuții cu reprezentanți ai ministerelor de resort cu atribuții asemănătoare din Grecia și Serbia, stabilind mijloace de susținere și colaborare pentru digitalizarea serviciilor publice, programe de alfabetizare digitală împreună cu mediul privat și bune practici pentru servicii de Cloud guvernamental.

Un moment important al vizitei în Grecia a fost discursul susținut în deschiderea evenimentului de inaugurare a EIT Manufacturing CLC South-East și stabilirea unei vizite în România, în luna noiembrie, când se va semna un Memorandum prin care va crește rolul României în European Institute of Technology și, implicit, resursele și accesul românilor la rețeaua europeană.

Felicit echipele românești prezente aici, cu un gând special pentru Ionuț Țața și toți cei care se zbat să crească participarea românească la programele EIT. Rămânem în legătură și schimbăm idei, Grecia fiind o destinație de top nu doar pentru vacanțe, ci și pentru inovare și digitalizare. Fiecare experiență în alte țări, modele de succes pentru domeniile pe care Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România le coordonează, sunt ca niște cursuri intensive. Întotdeauna avem ce învăța de la cei care sunt cu un pas înaintea noastră. Important e să recunoaștem asta și sa fim deschiși”, a declarat Sebastian Burduja la finalul vizitei de lucru.

Din aceeași categorie...

Astăzi, 13 martie 2025, Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, însoțit de Vicepreședintele Tudor Prisecaru și alte înalte oficialități, a participat la Rm. Vâlcea la lansarea proiectului Ro-HydroHub

Astăzi, 13 martie 2025, Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, însoțit de Vicepreședintele Tudor Prisecaru și alte înalte oficialități, a participat la Rm. Vâlcea la lansarea proiectului Ro-HydroHub

Astăzi, 13 martie 2025, Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, însoțit de Vicepreședintele Tudor Prisecaru și alte înalte oficialități,…
Vizită oficială la unul dintre institutele bastion ale cercetării românești

Vizită oficială la unul dintre institutele bastion ale cercetării românești

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” –  IFIN-HH din Măgurele a fost ieri gazda unei…
Ministrul Bogdan Ivan anunță finalizarea instalării tuturor echipamentelor pentru cloudul dedicat în centrul de date STS de la Brașov

Ministrul Bogdan Ivan anunță finalizarea instalării tuturor echipamentelor pentru cloudul dedicat în centrul de date STS de la Brașov

Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a verificat astăzi stadiul implementării cloudului guvernamental, principalul livrabil al digitalizării administrației din…
Sari la conținut