Skip to content

Structuri subordonate, sub autoritate şi în coordonare

Autoritatea Naţională pentru Cercetare – ANC este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin care acesta îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării.

ANC este instituţie publică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

ANC îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile altor acte normative, în vigoare, incidente în domeniu.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării exercită prin ANC competenţele care decurg din calitatea de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, conform legii.

ANC are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea Strategiei naţionale de cercetare, inovare şi specializare inteligentă 2022-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 933/2022, precum şi a Programului de guvernare în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.

  • Comitetul Român pentru Infrastructuri de Cercetare – CRIC
  • Comitetul de Coordonare a Specializării Inteligente – CCSI
  • Consiliul Național pentru Transfer Tehnologic și Inovare – CNTTI
  • Consiliul Național al Cercetării Științifice – CNCS
  • Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare – CCCDI
  • Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării – CNECSDTI
  • Agenţia Spaţială Română – ROSA Bucureşti
  • Institutul de Fizică Atomică – IFA Măgurele
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei – IGR Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie – INCDTP Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini Agricole şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare – INMA Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei – INFLPR Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică – IFT Iaşi
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică – ICCF Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată – INCEMC Timişoara
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GEOECOMAR Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice – INCDSB Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie – IMT Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare – INCDTIM Cluj-Napoca
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică-Cercetări Avansate – ICPE-CA Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării – INCDMTM Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnică – ICMET Craiova
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială – ECOIND Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier – IPCUP Ploieşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale – ISIM Timişoara
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive – ICPMRR Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie – ICECHIM Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare – IMNR Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX-S.A. Petroşani
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă – URBAN-INCERC
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii „Alexandru Darabont” – INCDPM Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş” Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului – ICPA Bucureşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă – Fundulea
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală – IBNA Baloteşti
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism – INCDT
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” – INCDDD Tulcea
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cercetări Marine „Grigore Antipa” – INCDM Constanţa
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”
Sari la conținut