Skip to content

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) prin Direcția Managementul Bazelor Materiale de Cercetare (DMBMC), organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a postului vacant de director general la Agenția Spațială Română, instituție publică care funcţionează în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării

Concursul se organizează în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice precum și în conformitate cu OMCID nr. 21980/2022 – privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general la instituţiile şi unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

 

DOCUMENTELE
SOLICITATE CANDIDAȚILOR

1. PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURS
CANDIDAŢII VOR PREZENTA UN DOSAR CARE VA CONŢINE URMĂTOARELE DOCUMENTE:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 1 la prezentul anunț;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile
documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului – Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită
de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
;

h) curriculum vitae, model comun European, semnat pe fiecare pagină.

i) Suplimentar documentelor prevăzute mai sus dosarul de înscriere conține obligatoriu oferta managerială, elaborată după modelul prevăzut în anexa nr.2 la OMCID nr.21980/22.12.2022 și depusă în plic sigilat.

 

 

Dosarul de concurs se va numerota și va fi însoțit de cererea privind înscrierea la concurs.

 

NOTĂ

       1. Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

       2. Documentul prevăzut lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise.

     3. Dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea şi desfăşurarea concursului sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34 din HG nr.1336/2022 (În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului pentru ocuparea unui post vacant, respectiv de 5 zile lucrătoare pentru ocuparea unui post temporar vacant).

       4. În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. lit. b) – e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

      5. Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

       6. Nerespectarea prevederilor alin. (3) şi (5) din NOTĂ, conduce la respingerea candidatului.

 7. OBLIGATORIU – OFERTA MANAGERIALĂ TREBUIE DEPUSĂ ÎN PLIC SIGILAT.

 

2. LOCUL DE DEPUNERE A DOSARULUI DE CONCURS
STR. MENDELEEV, NR.21-25, SECTOR 1, BUCUREȘTI, COD.010362
DIRECȚIA MANAGEMENTUL BAZELOR MATERIALE DE CERCETARE
ET.6
PERSOANA DE CONTACT
Dr.ing. Camelia-Elena MARINESCU,
Tel. 0213034190
camelia.marinescu@research.gov.ro

3. CONDIȚII GENERALE CANDIDAȚI
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

3.1 CONDIȚII SPECIFICE PREVĂZUTE ÎN FIŞA DE POST
a) Studii de specialitate: studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești sau matematică și științe ale naturii;
b) Grad științific minim CS II sau deținerea titlului de doctor în științe inginerești sau matematică și științe ale naturii;
c) Deţinerea certificatului pentru acces la informații clasificate naționale, europene și NATO, emis de către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), în termen de 30 de zile de la data numirii în funcţie, directorul general are obligaţia de a solicita acest certificat, neobţinerea acestuia conducând la eliberarea din funcţie;
d) Cunoașterea la nivel fluent scris/citit/vorbit în cel puțin 2 limbi de circulație internațională, din care obligatoriu limba engleză, inclusiv limbajul de specialitate, oficial și comercial. Trebuie să dețină abilitatea de purta negocieri internaționale cel puțin în limba engleză,
e) Minimum 5 ani experiență intr-o instituție de cercetare pe o poziție de conducere sau minimum 5 ani experiență, pe o poziție de conducere, într-un sector economic de înaltă tehnologie asociat domeniului aerospațial,
f) Minimum 5 ani de experiență internațională în domeniul aerospațial (organisme/instituții internaționale).

3.2 CERINŢELE SPECIFICE PREVĂZUTE LA art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare
Contractul individual de muncă
(1) Contractul individual de muncă se încheie între persoana care îndeplineşte condiţiile pentru a fi angajată pe funcția de Director general la Agenția Spațială Română şi Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea următoarelor cerinţe specifice:
a) persoana să aibă cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) persoana să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) persoana să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) persoana să îndeplinească condiţiile de studii necesare ocupării postului;
e) persoana să îndeplinească condiţiile de vechime, respectiv de experienţă necesare ocupării postului, după caz;
f) persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) contractul să nu conţină clauze de confidenţialitate sau, după caz, clauze de neconcurenţă.
(2) Prin excepţie de la condiţia prevăzută la alin. (1) lit. a) pot fi angajaţi şi cetăţeni străini, cu respectarea regimului stabilit pentru aceştia prin legislaţia specifică şi legislaţia muncii.

4. BIBLIOGRAFIA ŞI TEMATICA
BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA
concursului de ocupare a postului vacant de director general al Agenţiei Spaţiale Române

I. BIBLIOGRAFIA
1. Constituţia României, republicată;
2. Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări prin Legea nr.324/2003, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002,
3. Legea nr. 53/2003, Republicată, Codul muncii republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011,
4. Legea nr.319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 23 iulie 2003,
5. Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002,
6. Legea nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004,
7. Lege nr. 262/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) privind aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene şi termenii şi condiţiile aferente, semnat la Bucureşti la 20 ianuarie 2011, pentru aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene, semnată la Paris la 30 mai 1975, pentru aderarea României la Acordul dintre statele părţi la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene şi Agenţia Spaţială Europeană privind protecţia şi schimbul de informaţii clasificate, semnat la Paris la 19 august 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 883 din 14 decembrie 2011,
8. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei și bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 5 iunie 2013,
9. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 30 iunie 2016,
10. Hotărârea de Guvern nr. 923/1995, privind reorganizarea Agenţiei Spaţiale Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 280 din 30 noiembrie 1995,
11. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014
12. Hotărârea de Guvern nr. 1574/2004 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Grupului interministerial pentru cercetare-dezvoltare în domeniul securităţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 5 octombrie 2004,
13. Decizia ANCS nr. 9831/18.12.2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, Structurii organizatorice şi componenţei Consiliului de administraţie ale Agenţiei Spaţiale Române,
14. Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013,
15. Decizia (UE) 2021/764 a Consiliului din 10 mai 2021 de instituire a programului specific de implementare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa și de abrogare a Deciziei 2013/743/UE,
16. Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012,
17. Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a Programului spațial al Uniunii și a Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 912/2010, (UE) nr. 1285/2013 și (UE) nr. 377/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE.

II. TEMATICA
1. Constituţia României, republicată – TITLUL II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, TITLUL III – Autorităţile publice,
2. Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări prin Legea nr.324/2003, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002,
3. Legea nr. 53/2003, Republicată, Codul muncii republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011 – TITLUL II Contractul individual de muncă – CAPITOLUL I-Încheierea contractului individual de muncă, CAPITOLUL II Executarea contractului individual de muncă, CAPITOLUL III Modificarea contractului individual de muncă, CAPITOLUL IV Suspendarea contractului individual de muncă, CAPITOLUL V Încetarea contractului individual de muncă, CAPITOLUL VIII Contractul individual de muncă cu timp parţial, TITLUL IV-Salarizarea, CAPITOLUL I-Dispoziţii generale, CAPITOLUL III -Plata salariului, TITLUL VI – Formarea profesională, CAPITOLUL I – Dispoziţii generale, TITLUL XI – Răspunderea juridică, CAPITOLUL I – Regulamentul intern,
4. Legea nr.319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 23 iulie 2003,
5. Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002 – Cap. I, Cap.II, Cap.III-Secțiunea 1 – Proceduri privind elaborarea bugetelor ,SECŢIUNEA a 3-a – Prevederi referitoare la investiţii publice, SECŢIUNEA a 4-a Execuţia bugetară, Cap.IV.,
6. Legea nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004,
7. Lege nr. 262/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) privind aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene şi termenii şi condiţiile aferente, semnat la Bucureşti la 20 ianuarie 2011, pentru aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene, semnată la Paris la 30 mai 1975, pentru aderarea României la Acordul dintre statele părţi la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene şi Agenţia Spaţială Europeană privind protecţia şi schimbul de informaţii clasificate, semnat la Paris la 19 august 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 883 din 14 decembrie 2011,
8. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei și bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 5 iunie 2013 – CAPITOLUL II – Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii, CAPITOLUL IV Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei,
9. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 30 iunie 2016,
10. Hotărârea de Guvern nr. 923/1995, privind reorganizarea Agenţiei Spaţiale Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 280 din 30 noiembrie 1995,
11. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014 – CAPITOLUL I-Principii şi definiţii, CAPITOLUL II – Dispoziţii special – SECŢIUNEA I – Egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie și SECŢIUNEA a V-a – Dreptul la demnitatea personal,
12. Hotărârea de Guvern nr. 1574/2004 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Grupului interministerial pentru cercetare-dezvoltare în domeniul securităţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 5 octombrie 2004,
13. Decizia ANCS nr. 9831/18.12.2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, Structurii organizatorice şi componenţei Consiliului de administraţie ale Agenţiei Spaţiale Române,
14. Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013,
15. Decizia (UE) 2021/764 a Consiliului din 10 mai 2021 de instituire a programului specific de implementare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa și de abrogare a Deciziei 2013/743/UE,
16. Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012,
17. Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a Programului spațial al Uniunii și a Agenției Uniunii Europene pentru Programul spațial și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 912/2010, (UE) nr. 1285/2013 și (UE) nr. 377/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE.

5. CONCURSUL

Concursul pentru ocuparea funcţiei de director general la AGENȚIA SPAȚIALĂ ROMÂNĂ constă în următoarele etape: Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.

6.CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

PROBELE DE CONCURS SE VOR DESFĂȘURA LA SEDIUL MINISTERULUI CERCETĂRII, INOVĂRII ȘI DIGITALIZĂRII, DIN STR. I.D. MENDELEEV, NR.21-25, SECTOR 1, BUCUREȘTI

Secretariat DIRECȚIA MANAGEMENTUL BAZELOR MATERIALE DE CERCETARE ET.6 

PERSOANA DE CONTACT
Dr.ing. Camelia-Elena MARINESCU – camelia.marinescu@research.gov.ro

17.01.2023-02.02.2023, ORA 16:00
Înscrierea candidaţilor; Depunere dosare
17.01.2023-02.02.2023, ORA 16:00
03.02-06.02.2023
Evaluarea dosarelor de înscriere
03.02-06.02.2023
07.02.2023
Publicare rezultate selecţie dosare
07.02.2023
08.02.2023
Depunere contestaţii rezultate dosare
08.02.2023
09.02.2023
Soluţionarea contestaţiilor/ Afisarea listei finale a candidatilor admisi la evaluarea dosarelor
09.02.2023
14.02.2023, ORA 10:00
Desfăşurare probă scrisă
14.02.2023, ORA 10:00
15.02.2023
Publicare rezultate probă scrisă
15.02.2023
16.02.2023
Depunere contestaţii probă scrisă
16.02.2023
17.02.2023
Soluţionare si publicare rezultate contestaţii la proba scrisa
17.02.2023
20.02.2023
Desfăşurarea probei de interviu
(interviul va fi inregistrat)
20.02.2023
21.02.2023
Publicare rezultate interviu
21.02.2023
22.02.2023
Depunere contestatii proba interviu
22.02.2023
23.02.2023
Soluţionare contestaţii proba de interviu și publicare rezultate
23.02.2023
24.02.2023
Afișare rezultate finale
24.02.2023

DOSARELE DE CONCURS SE DEPUN PÂNĂ PE DATA DE 02.02.2023, ORA 16:00

Prezentul anunț este postat pe site-ul oficial al instituției, începând cu data de 17.01.2023

Din aceeași categorie...

MCID anunță adoptarea unor reglementări clare și transparente pentru promovarea și recrutarea în ecosistemul național de cercetare-dezvoltare și inovare

MCID anunță adoptarea unor reglementări clare și transparente pentru promovarea și recrutarea în ecosistemul național de cercetare-dezvoltare și inovare

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a inițiat două seturi de norme metodologice esențiale pentru îmbunătățirea proceselor de recrutare și…
Anunț examen promovare în grad profesional la Direcția Generală Economică și Achiziții

Anunț examen promovare în grad profesional la Direcția Generală Economică și Achiziții

În conformitate cu prevederile art. 478 și al art. 479 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul…
Sari la conținut