Skip to content

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării organizează Gala Cercetării Românești

Henri Coandă spunea: “Mulţi indivizi din societatea modernă sunt ca barcagiii: trag la vâsle, dar stau cu spatele la viitor.” Prin Gala Cercetării Românești, Ediția I (2023) începem o tradiție de recunoaștere la cel mai înalt nivel a meritelor celor care proiectează și construiesc viitorul României și al lumii. De multe ori, talentul românesc este recunoscut peste hotare. Suntem datori să le transmitem cercetătorilor români din elita lumii că ne fac mândri.

Principiul de la care plecăm este mai bine mai mult pentru mai puțini decât mai puțin pentru mai mulți, ceea ce implică prioritizarea investițiilor, recunoașterea excelenței și șansa României de a pune în valoare resursa umană de top.

Pentru prima dată, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării lansează premiile pentru cercetare și inovare pentru cercetători individuali și echipe de cercetare — atât pentru cei tineri (sub 40 de ani), cât și pentru cei cu experiență.

Pentru fiecare categorie în parte, juriul va selecta trei finaliști și un mare câștigător, care va fi anunțat cu prilejul Galei.

Premiul va recunoaște rezultate excepționale din domeniul de cercetare, proiecte aplicate, precum și potențialul de a anticipa și de a aborda provocările viitorului.

Detalii pe https://galacercetarii.research.gov.ro/

 

 

Din aceeași categorie...

Un pas important pentru cercetarea românească și Institutul INCDS „Marin Drăcea”

Un pas important pentru cercetarea românească și Institutul INCDS „Marin Drăcea”

Cercetarea românească își afirmă rolul esențial în abordarea provocărilor globale actuale și viitoare, iar silvicultura se poziționează ca un domeniu…
Lasere avansate împotriva cancerului

Lasere avansate împotriva cancerului

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” IFIN-HH, coordonează un proiect inovator care poziționează cercetarea românească…
Sari la conținut